Electrica primeste o singura oferta de la brokerii interesati de listare

Electrica primeste o singura oferta de la brokeri interesati de listareConsortiul format din Citigroup, Raiffeisen Capital & Investment, BRD, Societe Generale si Swiss Capital a depus singura oferta pentru intermedierea listarii distribuitorului de electricitate controlat de stat Electrica, au declarat Mediafax surse din piata de capital.
Termenul limita de depunere a ofertelor a fost marti, ora 10:00.

In vederea listarii la Bursa de Valori Bucuresti, Electrica SA vrea sa vanda un pachet de actiuni noi reprezentand 105% din capitalul social, titluri emise in cadrul unei majorari de capital, prin aceasta oferta statul vizand cedarea pachetului majoritar de actiuni catre investitori privati.

Electrica este controlata integral de stat, prin Ministerul Economiei, si are un capital social de 2,06 miliarde de lei.

Guvernul opta anul trecut pentru vanzarea unor pachete minoritare din capitalul fiecarei filiale de distributie a energiei detinute de Electrica. Operatiunea era planificata pentru a doua jumatate a anului trecut.

Ulterior, Guvernul a decis sa renunte la pachetul majoritar de actiuni, operatiunea fiind programata pentru prima parte a acestui an.

La finele lunii mai, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitrascu, a declarat ca actiunile Electrica ar urma sa fie listate la sfarsitul lunii octombrie.

Cinci din cele opt filiale de distributie a energiei ale Electrica au fost privatizate in perioada 2004-2008, fiind preluate de grupurile CEZ (Cehia), Enel (Italia) si E.ON (Germania).

Compania de stat mai are trei filiale de distributie, una de furnizare a energiei si o subsidiara de servicii si mentenanta.

Grupul Electrica are o arie de acoperire nationala, deservind aproximativ 3,5 milioane de clienti, potrivit anuntului de selectie a intermediarului listarii.

Sursa – http://www.wall-street.ro

Transelectrica vrea sa emita obligatiuni in valoare de 45 de milioane de euro

 

Transelectrica vrea sa emita obligatiuni in valoare de 45 de milioane de euro

Transportatorul de electricitate Transelectrica va lansa în noiembrie o emisiune de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani, potrivit unui comunicat al companiei.

Valoarea emisiunii va fi de circa 45 de milioane de euro.

Astfel, Transelectrica se va împrumuta de la investitori instituţionali pentru refinanţarea unor credite şi pentru completarea necesarului de finanţare a investiţiilor.

Directoratul societăţii, la recomandarea Consiliului de Supraveghere, a decis iniţierea procedurilor unei prime emisiuni de obligaţiuni corporative, care să contribuie la îmbunătăţirea lichidităţii societăţii, la reducerea expunerii valutare şi la diversificarea surselor de finanţare pe termen lung.

Suplimentar, o emisiune de obligaţiuni s-ar constitui într-un prim pas spre creşterea vizibilităţii costurilor de finanţare ale Transelectrica, în special aferente programului de investiţii, cu efecte pozitive anticipate în ratingul societăţii (astăzi Ba2) şi nu în ultimul rând asupra costurilor de finanţare şi a valorii de piaţă a companiei”, se arata in comunicat.

Oferta de obligaţiuni ar urma să fie finalizată în doua jumătate a lunii noiembrie, când titlurile vor fi listate la BVB.

Operatiunea are nevoie de aprobarea AGA.

Sursa – http://www.energyonline.ro – Scris de Florentina Cioaca   // joi, iunie 27, 2013

Atentie la cupru !

Este un bun moment sa ne reamintim ideile rostite la inceputul lunii trecute de catre Stanley Druckenmiller, cel caruia George Soros ii datoreaza cel putin jumatate din faima de investitor:1) short AUD, CAD, BRL, 2) short marfuri industriale, 3) noua politica monetara a Japoniei este un „game changer”.

Cotatiile cuprului au fluctuat intr-un interval strans in ultimii doi ani, dar – la fel ca in cazul revirimentului recent al economiei chineze, care acopera aproape 1/2 din cererea globala de cupru – este vorba despre un echilibru instabil. Euforia din ultimii ani ancorata de perceptia permanentei unui boom industrial in China devine tot mai greu de intretinut. Nu m-ar mira sa vedem in H2 2013 o recalibrare a cotatiilor cuprului considerabil mai jos fata de nivelurile curente (grafic).

Grafic: Evolutia din ultimii ani a cotatiilor futures ale cuprului cu scadenta cea mai apropiata (CME)
(Sursa: FINVIZ.com)

Sursa: Mihai Nichisoiu  – http://www.tradevillefx.eu/comentarii-forex-cfd/Atentie-la-cupru