Italienii de la Prysmian au deschis o fabrica de cabluri de fibra optica la Slatina

Grupul Prysmian, jucator mondial in domeniul cablurilor de energie si telecomunicatii si in industria sistemelor, a inaugurat marti o noua fabrica pentru productia de cabluri de fibra optica la Slatina.

Fabrica din Slatina si-a inceput activitatea in 1973, cu producerea de cabluri de energie. In 2009, a fost introdus primul modul pentru productia de cabluri din fibra optica. Fabrica beneficiaza de un numar semnificativ de Certificari de Calitate, cum ar fi ISO 9001, ISO 14001, IMQ. Noua unitate isi va tripla productia de la 500.000 de km la 1,5 milioane de km de cabluri anual, cu perspectiva de a creste pana la 3 milioane. 

„Piata actuala de telecomunicatii se afla intr-o continua dezvoltare. Apar noi jucatori pe piata si noi servicii, iar competitia in sectorul de banda larga, servicii double-play sau triple-play este dinamica. Investitia in noua fabrica din Slatina este parte a unui plan de a creste competitivitatea grupului intr-o piata aflata intr-o rapida schimbare”, a spus Valerio Battista, presedinte si director general al grupului Prysmian. 

Fabrica din Slatina se intinde acum pe o suprafata de aproape 100.000 metri patrati, avand o suprafata construita de aproximativ 42.000 metri patrati, cu o capacitate totala anuala de productie de 30.000 de tone de cabluri de energie (de la cabluri de inalta tensiune de pana la 110kV si cablaje pentru cladiri, la cabluri de tensiune de instrumentare si control), aproape 1.500.000 km de cablu optic si 500.000 km de cabluri din cupru pentru telecomunicatii (care acopera aproape toate cerintele posibile, atat pentru cabluri din fibra optica, cat si pentru cabluri din cupru), si are aproximativ 400 de angajati. 

Grupul Prysmian detine 11% din piata productiei de cabluri pentru comunicatii, cu 24 de unitati de productie.

Activitatea de telecomunicatii Prysmian include trei unitati de afaceri, mai exact Telecom Solutions, Optical Fibre si MultiMedia Solutions (MMS). Prin intermediul retelei sale globale, grupul furnizeaza produse catre operatorii telecom de top de pe toate continentele.

Grupul a avut vanzari de aproximativ 8 miliarde de euro in 2012, aproximativ 20.000 de angajati in 50 de tari si 91 de fabrici.

Prysmian este o companie publica, listata la Bursa din Milano sub indicele FTSE MIB.

Sursa: http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/italienii-de-la-prysmian-au-deschis-o-fabrica-de-cabluri-de-fibra-optica-la-slatina-89489/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


× 9 = saizeci trei

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>